Ortododonţie

Ortodonţia este ramura din medicina dentară care se ocupă de diagnosticul, prevenirea şi tratamentul anomaliilor dento-maxilare: dinţii malpoziţionaţi sau /şi înghesuiţi, maxilare deformate. Aparatele fixe şi mobile au rolul de a corecta aceste anomalii prin modificarea dinţilor şi a maxilarelor.

Problemele de ortodonţie sunt de obicei  consecinţa moştenirii genetice, dar pot apare și din cauza obiceiurilor vicioase, ca de exemplu sugerea degetului sau a suzetei, alăptatul prelungit,  precum şi din pierderea prematură a dinţilor de lapte, care  pot determina malocluzii (dinţi strâmbi/muşcătură deficitară).

Dinţii strâmbi se pot rupe şi se pot caria ușor, din cauză că nu se pot igieniza corect. Gingiile au de asemenea de suferit, malocluzia micşorează eficienţa masticatorie şi afectează astfel digestia, deci sănătatea generală, dar poate cauza și dificultăţi în exprimare. Fără tratament problemele se agravează. În timp pot determina suferinţe ale articulaţiei temporo-mandibulară precum şi parodontopatii (parodontoză). 

Problemele de ortodonţie se pot rezolva mult mai uşor în perioada copilăriei şi adolescenţei, în perioada de creştere, de aceea este important să aduceţi copilul la un consult ordodontic cât mai devreme.

Semnele care indică  nevoia unui control ortodontic imediat sunt:

  1. Pierderea precoce (înainte de vreme) a unui dinte temporar (de lapte)
  2. Dificultăţi în masticaţie
  3. Dinţii înghesuiţi, strâmbi , blocaţi (care nu apar pe arcade după vârsta de erupţie)
  4. zgomote (pocnituri) în articulaţia temporomandibulară (în zona urechii)
  5. muşcarea frecventă a obrazului sau muşcarea cu dinţii inferiori a cerului gurii, în mod accidental
  6. dinţi care nu se întâlnesc (rămâne spaţiu între ei)
  7. maxilare care nu sunt proporţionale cu restul feţei
  8. sugerea degetului sau alte obiceiuri vicioase care continuă după vârsta de 3-4 ani
  9. dinţi superiori care ies în afară sau sunt spaţiaţi
  10. dinţii superiori din faţă care cresc în spatele celor inferiori
  11. dinţi superiori care acoperă mai mult de 30%-40% pe cei inferiori în muşcătură
  12. bărbie prea în spate sau prea în faţă
  13. dinţii de sus din faţă nu intră în contact cu cei de jos în muşcătură
  14. linia din centrul dinţilor de sus nu corespunde cu cea de jos în muşcătură
  15. spatii excesive intre dinti care persista si dupa aparitia caninilor permanenti.

Astfel, purtarea unui aparat dentar este mai mult decât o necesitate estetică, este o necesitate medicală.

Aparatele mobile reprezintă soluţia ortodontică în cazul dentiţiei temporare iar odată cu schimbarea tuturor dinţilor de lapte cu cei permanenţi putem apela la aparatele ortodontice fixe, care sunt foarte eficiente. De aceea, între 12 si 14 ani, când schimbarea dinţilor s-a produs, putem finaliza tratamentul de îndreptare a dinţilor şi echilibrare a muşcăturii (ocluziei) cu aparat fix, adică brackeţi cimentaţi pe dinţi. Reprezintă etapa finală, necesită prezenţa tuturor dinţilor permanenţi, este relativ rapidă (între 12 si 18 luni) şi este uşor de suportat pentru pacient.

În cele mai multe cazuri, realizarea tratamentului ortodontic în două etape oferă rezultate excelente, scutind medicul să apeleze la extracţia unor dinţi permanenţi sau chiar la operaţii costisitoare de chirurgie ortodontică.